Monitorul de Suceava

Programul de guvernare prevede "analizarea" modalităţilor de taxare a marilor averi, cerută de UNPR

 

Taxarea marilor averi a fost introdusă în programul de guvernare al noului Cabinet, conform solicitării UNPR, cu angajamentul că în acest an vor fi "analizate" modalităţile de introducere a unui astfel de sistem, fără însă să existe şi promisiuni clare de adoptare efectivă a unei legi în acest sens.

Programul de guvernare prevede "analiza modalităților de taxare a marilor averi", fără alte detalii suplimentare.

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, marţi, după discuţiile cu premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, că Uniunea nu a solicitat portofolii în viitorul Cabinet, ci doar includerea legii privind taxarea marilor averi în programul de guvernare.

"Să fie clar: ca de obicei, noi nu am cerut nimic. Ceea ce dorim noi în primul rând este introducerea taxei pe marile averi, inclusiv preşedintele Obama zilele trecute în Congres a cerut taxarea marilor averi. Eu sunt convins că într-un moment de criză economică cei care au mai mult trebuie să contribuie mai mult la acest efort de solidaritate", a spus Oprea.

În 2010, UNPR a iniţiat un proiect de lege pentru instituirea unei taxe de solidaritate de 1% din averea afişată care depăşeşte 450.000 de euro.

Proiectul prevede, totodată, ca, în cazul în care valoarea totală a bunurilor mobile şi imobile este mai mică de 450.000 de euro, să se taxeze doar bunurile imobile a căror valoare individuală este mai mare de 300.000 de euro, precum şi bunurile mobile a căror valoare individuală este mai mare de 50.000 de euro, caz în care taxa de solidaritate ar fi de 0,5% din valoarea bunurilor.

UNPR apreciază că impozitul pe averea afişată ar putea aduce, anual, la bugetul de stat, fonduri între două şi trei miliarde de euro.

Iniţiativa a fost însă respinsă la acel moment de Senat.

La sfârşitul anului trecut, preşedintele UNPR, Cristian Diaconescu, a anunţat că începând cu luna ianuarie 2012 va fi începută o campanie de strângere de semnături pentru susţinerea legii privind impozitarea averilor mari şi foarte mari.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Februarie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.