Program: Guvernul va aplica Legea salarizării, dar majorând salarii doar la tineri cu venituri mici
Mediafax.ro
Guvernul va aplica Legea salarizării unitare, dar prin majorarea salariilor doar în cazul tinerilor cu venituri mai mici, se arată în programul de convergenţă transmis la Comisia Europeană, informează Mediafax.Aplicarea în acest sens a Legii salarizării este prezentată ca o măsură care să stimuleze consumul."În privinţa consumului, măsurile preconizate cu efecte semnificative asupra veniturilor disponibile sunt: creşterea salariului minim, care va continua în 2015 şi 2016, astfel încât în 2016 să ajungă la 1200 lei, continuarea indexării pensiilor în raport cu inflaţia şi evoluţia reală a câştigurilor salariale, acordarea venitului minim de inserţie, aplicarea Legii salarizării unitare în sensul majorării salariilor categoriilor de salariaţi tineri cu venituri mai mici, precum şi alte măsuri pentru gospodăriile cu venituri mici şi mijlocii", se arată în document.Legea-cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice a fost aprobată în 2010, cu un eşantion reprezentativ de 260 posturi din toate domeniile de activitate, iar pe baza evaluării acestui eşantion a fost creată o nouă ierarhie a posturilor, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Mai 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.