Florin PAIU
Procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, Bogdan Apetroae, care conducea structura din anul 2017, va ieși la pensie începând cu ziua de 1 iunie 2025.
Pensionarea a fost deja oficializată, fiind semnată inclusiv de către președintele României.
Procurorul îndeplinea de ceva vreme condițiile de pensionare, având la activ și o carieră de polițist, înainte de cea de procuror.
El a fost reconfirmat în mai multe rânduri la conducerea DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, care are în subordine activitatea din două județe, Suceava și Botoșani.
Bogdan Apetroae este procuror din anul 2009. A lucrat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, unde a avut şi funcţie de conducere, iar din 2015 a promovat ca procuror la DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava.
Doi ani mai târziu, în 2017, a devenit procuror-șef, prin concurs.
Procurorii de la DIICOT au printre atribuții combaterea infracţiunilor de crimă organizată, pe linie de contrabandă, a spălării banilor, a infracţiunilor economico-financiare, a traficului şi a consumului de droguri, a traficului de persoane şi de migranţi, a criminalităţii informatice sau pornografiei infantile, în forma grupului organizat. Practic, cele mai complexe şi grele dosare, privind de multe ori zeci de inculpaţi, sunt gestionate de această structură de combatere a crimei organizate.
Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 27 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.