Sandrinio NEAGU
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a dat startul campaniei de curăţenie prin cartierele oraşului. Campania a început pe esplanada modernizată din zona centrală. Lungu a măturat chiştoacele aruncate neglijent de o parte dintre cei care s-au plimbat astă-iarnă prin centrul oraşului. Au fost câteva minute simbolice de muncă, la care a participat şi deputatul Alexandru Băişanu. Cei doi speră ca exemplul lor să fie urmat de cât mai mulţi suceveni, care să iasă în faţa propriilor imobile pentru a îndepărta mizeria. Edilul Sucevei a anunţat că în zona centrală urmează a fi aduse flori, astfel încât sucevenii să aibă parte de un oraş cât mai frumos cu ocazia sărbătorilor pascale. De asemenea, Ion Lungu a precizat că în perioada următoare vor fi vopsite bordurile din oraş şi se vor executa lucrări de plombare a arterelor de circulaţie. Pentru Ion Lungu este al noulea an în care ia parte la acţiunea de curăţenie.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 17 Aprilie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.