Monitorul de Suceava

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost arestat preventiv

Mediafax.ro

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, acuzat de luare de mită, a fost arestat preventiv, marţi, de Curtea de Apel Bacău, după ce procurorii DNA solicitaseră acest lucru întrucât edilul a luat legătura cu ceilalţi inculpaţi din dosar, transmite MEDIAFAX.Primarul Romeo Stavarache a fost arestat preventiv, pentru 30 zile, pentru luare de mită.De asemenea, magistraţii Curţii de Apel Bacău au emis mandate de arestare preventivă şi pe numele lui Liviu Cenuşă şi al lui Liviu Goian, cercetaţi în acelaşi dosar.Procurorii DNA au solicitat, marţi, Curţii de Apel Bacău arestarea preventivă a primarului Bacăului, Romeo Stavarache, cercetat sub control judiciar pentru luare de mită, după ce acesta a luat legătura cu ceilalţi inculpaţi din dosar.”Există suspiciuni că inculpatul Romeo Stavarache a încălcat măsura obligativităţii de a nu lua legătura cu ceilalţi inculpaţi din dosar, iar în consecinţă procurorii au solicitat în instanţă înlocuirea măsurii de control judiciar dispusă de instanţă cu cea a arestului preventiv”, declara, marţi, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Iulie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.