Monitorul de Suceava

Primăriile sucevene cu probleme financiare vor fi ajutate la următoarea rectificare bugetară

Dan COMAN

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că primăriile sucevene cu probleme financiare deosebite vor fi ajutate la următoarea rectificare bugetară. Cătălin Nechifor a declarat că fie la sfârşitul lunii octombrie a.c., fie în noiembrie, se aşteaptă o rectificare bugetară pozitivă.

Nechifor a spus, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu primarii din judeţ, că în această perioadă s-a închis statistic trimestrul trei al anului, iar în scurt timp vor fi cunoscuţi indicatorii macroeconomici care dau imaginea bugetului naţional. Şeful administraţiei judeţene a atras atenţia că deşi ritmul de creştere este foarte mare comparativ cu celelalte ţări europene, de peste 2%, totuşi acesta nu este unul spectaculos.

E important acest lucru, dar asta nu înseamnă că avem capacitatea să aducem noi resurse la bugetul de stat ca venituri şi să le şi repartizăm ca şi costuri pentru administraţie sau alte zone care compun un stat social şi economic ca România”, a declarat Cătălin Nechifor.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Octombrie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.