Monitorul de Suceava

Preţul energiei electrice creşte cu 5%

 

Preţurile energiei electrice pentru toate categoriile de consumatori vor creşte, la 1 iulie, în medie cu 5%, pentru ajustarea costurilor de producţie, transport şi distribuţie cu rata inflaţiei şi respectarea angajamentelor asumate faţă de FMI, a anunţat vineri ANRE.

Tarifele şi preţurile reglementate la energie nu au mai fost modificate de la 1 ianuarie 2010.

Măsura de scumpire cu 5% a energiei pentru consumatorii casnici şi non-casnici este justificată, printre altele, de necesitatea corelării costurilor de producţie, transport şi distribuţie cu rata inflaţiei, care cumulat pentru 2010 şi 2011 a depăşit 13%, arată ANRE într-un comunicat.

Totodată, decizia a vizat respectarea acordului preventiv dintre România şi FMI, care prevedea această majorare de la 1 iulie.

Decizia ANRE este justificată şi de costurile cauzate de o directivă europeană, care impune statelor membre protejarea consumatorilor prin impunerea unor cerinţe de informare a acestora, dar şi de susţinerea cantităţilor de energie care vor fi produse din surse regenerabile, prognozate la 2,5 TWh în acest an.

"Prin valorile aprobate, ANRE apreciază că se asigură o minimă protecţie a consumatorilor care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate în anul 2012", se precizează în comunicat.

În plus, ANRE a urmărit ca modificarea să genereze un efect redus la nivelul economiei, potrivit sursei citate.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 29 Iunie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.