Monitorul de Suceava

Preşedintele Klaus Iohannis îşi va petrece vacanţa la Neptun şi la Sibiu

Mediafax.ro

Preşedintele Klaus Iohannis îşi va lua, de la începutul săptămânii viitoare, o vacanţă de cel puţin două săptămâni, pe care o va petrece la vila de protocol de la Neptun, dar şi la Sibiu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate Adminsitraţiei Prezidenţiale.Potrivit surselor citate, nu este vorba despre un concediu al preşedintelui, ci doar de o vacanţă, el fiind oricând pregătit să revină în Bucureşti, dacă va fi necesar. De altfel, atâta timp cât se va afla pe litoral, Klaus Iohannis va avea la dispoziţie la Neptun şi un birou de unde să poată lucra. Restul timpului, Klaus Iohannis îl va petrece la Sibiu. Potrivit surselor citate, şeful statului nu va părăsi ţara în această perioadă.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 August 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.