Monitorul de Suceava

Preşedintele Băsescu a promulgat legea privind revenirea la 85% a indemnizaţiei pentru mame

 

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, luni, legea care majorează indemnizaţia de creştere a copilului de la 75% la 85% din cuantumul venitului net.

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei remis agenţiei MEDIAFAX, preşedintele Băsescu a semnat luni "decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială".

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi-a cerut scuze săptămâna trecută pentru faptul că l-a învinovăţit pe preşedintele Traian Băsescu pentru întârzierea promulgării legii care majorează indemnizaţia mamelor, ea explicând că abia ulterior a aflat că acest proiect de lege mai trebuie aprobat şi de către Senat.

"Îmi cer scuze, am făcut o eroare, eu am înţeles că avem drept cameră decizională Camera Deputaţilor şi, în clipa în care legea a fost semnată, am crezut că procedura s-a încheiat, dar ea trebuia semnată şi la Senat şi de aceea a mai întârziat... Eu îmi cer scuze, am dat vina exclusiv pe domnul preşedinte şi iată că de data asta nu a fost vinovat", a spus Câmpeanu, răspunzând unei întrebări a presei pe această temă.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, declarase luni, 1 octombrie, că nu ştie de ce preşedintele Traian Băsescu nu a promulgat legea adoptată pe 25 septembrie de Camera Deputaţilor privind majorarea indemnizaţiei la 85% de la 75% din cuantumul venitului net, în texul acesteia fiind prevăzută aplicarea începând de la 1 octombrie.

Câmpeanu a mai arătat că legea poate fi aplicată şi de la 15 octombrie, având în vedere întârzierea promulgării.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Bogdan Oprea, a precizat atunci că Legea privind majorarea la 85% a cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu a fost încă depusă pentru promulgare la Palatul Cotroceni.

"Respectiva lege nu a fost depusă încă la Administraţia Prezidenţială în vederea promulgării ei de către preşedintele României. Aşa cum reiese în mod clar de pe website-ul Camerei Deputaţilor, legea se află încă la Secretarul General al Camerei Deputaţilor, unde a fost depusă în cursul zilei de ieri, 2 octombrie 2012", afirma Bogdan Oprea, într-un comunicat de presă transmis miercuri, 3 octombrie.

Şi Camera Deputaţilor a precizat atunci că legea va fi trimisă la promulgare în 4 octombrie.

Legea respectivă mai prevede menţinerea pragului de 3.400 de lei la acordarea procentului de 85% din venitul net, precum şi renunţarea la condiţionarea acordării concediului de creştere a copilului şi a indemnizaţiei de creştere a copilului doar pentru primii 3 copii din familie.

Totodată, proiectul de lege flexibilizează perioada în care persoanele care primesc ajutoare sociale trebuie să achite impozite locale. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Octombrie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.