Monitorul de Suceava

Premiera mondială a lungmetrajului "Saga Amurg: Eclipsa" va avea loc pe 24 iunie

 

Mult aşteptata parte a treia din franciza "Amurg/ Twilight", intitulat "Saga Amurg: Eclipsa", regizat de David Slade, va avea premiera mondială pe 24 iunie, la Los Angeles, informează accesshollywood.com.

Eroii din precedentele două părţi ale francizei - "Amurg" şi "Saga Amurg: Lună nouă" -, actorii Robert Pattinson, Kristen Stewart şi Taylor Lautner, îşi vor relua rolurile care i-au făcut celebri şi în "Saga Amurg: Eclipsa".

Regizat de David Slade, cel de-al treilea film din franciza "Twilight" va rula la cea de-a 16-a ediţie a Festivalului de Film de la Los Angeles şi va fi proiectat la Nokia Theatre.

Continuând acţiunea din partea a doua a francizei, în "Eclipse" este prezentată povestea de dragoste dintre Bella, interpretată de Kristen Stewart, şi vampirul Edward, interpretat de Robert Pattinson. Actriţa Bryce Dallas Howard o interpretează pe malefica vampiriţă Victoria, care adună o armată de vampiri pentru a răzbuna moartea iubitului ei James, ucis de Edward, provocând mari probleme atât familiei Cullen, cât şi Bellei, pe care o acuză de moartea lui James.

Primele două lungmetraje din această franciză de succes - "Amurg", de Catherine Hardwicke, şi "Saga Amurg: Lună Nouă", în regia lui Chris Weitz - au obţinut împreună încasări de 1,08 miliarde de dolari. Al patrulea film din franciza "Amurg/ Twilight", intitulat "The Twilight Saga: Breaking Dawn", va fi regizat de Bill Condon. Franciza "Twilight" are la bază volumele scrise de Stephenie Meyer - "Amurg" şi continuările "Lună Nouă", "Eclipsa" şi "Zori de Zi" -, vândute în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial, potrivit editurii britanice Little, Brown Book Group.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Mai 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.