Monitorul de Suceava

Ponta spune că execuţia bugetară din trimestrul I este mulţumitoare şi poate conduce la scăderea CAS

Mediafax.ro

Execuţia bugetară din trimestrul I este mulţumitoare şi poate conduce, pe baza datelor şi pe semestrul I, la reducerea CAS cu cinci puncte la angajator, deoarece măsura poate avea un efect economic pozitiv, iar impactul pe semestrul II, de 2,6 miliarde lei, poate fi compensat, spune premierul Ponta, informează Mediafax."Avem colectări mai mari decât în primul trimestru al anului 2013 şi cheltuieli mai mici. Deocamdată, sunt mulţumit pentru că, pe baza rezultatelor pe primul semestru, putem să punem în aplicarea scăderea cu cinci puncte procentuale a contribuţiilor de asigurări sociale la angajator", a spus Ponta. El a precizat că impactul bugetar calculat pentru al doilea semestru din acest an, ca efect al scăderii CAS, este de 2,6 miliarde lei, iar cifra avansată de preşedintele Traian Băsescu, de 5,5 miliarde lei, reprezintă impactul pe un an întreg, Ponta apreciind că Băsescu este în general "Gică contra" doar pentru că această măsură este susţinută de Guvern.Ponta a arătat că cele 2,6 miliarde lei aferente celui de-al doilea semestru al acestui an pot fi compensate din alte încasări, respectiv o colectare mai bună şi reducere de cheltuieli, probleme care vor fi discutate la începutul lunii iunie cu FMI.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 28 Aprilie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.