Monitorul de Suceava

Ponta insistă pe demisia lui Băsescu pentru justiţie

Mediafax.ro

Liderul PSD, premierul Ponta a declarat că îşi menţine ideea că preşedintele Băsescu trebuie să demisioneze pentru funcţionarea justiţiei, refuzând în acelaşi timp să spună dacă justiţia este lăsată să lucreze având în vedere că Parlamentul a respins cereri de arestare preventivă a unor politicieni, informează Mediafax.

El şi-a început declaraţia spunând că nu vrea să participe la o "chestiune extrem de românească" în care susţinătorii lui Traian Băsescu luptă împotriva adversarilor acestuia, dar a apreciat că România se află la finalul unei perioade extrem de grele în ceea ce priveşte credibilitatea instituţiilor statului şi a oamenilor politici, în prezent fiind vorba de un "cutremur politic".

"Cred că justiţia îşi face treaba foarte bine, şi-o va face şi Guvernul foarte bine. Mai departe trebuie să ne gândim la ce va fi în viitor. Că Băsescu pleacă mâine sau în noiembrie, tot aceleaşi provocări le avem în faţa noastră şi trebuie să avem grijă ca, pe viitor, lucrurile rele care s-au întâmplat în zece ani să nu se întâmple din nou", a spus Ponta.

 

Premierul a precizat că îşi menţine convingerea că Băsescu trebuie să demisioneze din funcţia de preşedinte, deoarece aşa ar trebui să procedeze un om politic care ţine la România.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Iunie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.