Mediafax.ro
Premierul Victor Ponta a fost întâmpinat, dumincă, la ieşirea de la Şcoala 2 din Buftea, unde a susţinut-o pe Gabriela Szabo la vot, de două grupuri de cetăţeni, unii l-au aclamat, iar alţii l-au huiduit, informează Mediafax.
După ce a plecat de la Şcoala 2 din Buftea, Victor Ponta, a fost aclamat de un grup de tineri care au strigat "Ponta, Ponta!", în timp ce alţi tineri l-au huiduit şi i-au strigat "Plagiator!"
Unii tineri i-au reproşat lui Ponta că i-a catalogat drept golani într-o emisiune televizată. Ponta le-a răspuns, îniante de a se urca în maşină: "Cred că l-aţi auzit pe Băsescu, nu pe mine".
După ce Ponta a plecat, unul dintre tineri a declarat ziariştilor că ei sunt nemulţumiţi deoarece tinerii au fost catalogaţi de Ponta drept golani, drogaţi. El a spus că nu e normal ca Ponta să-i jignească şi s-a declarat nemulţumit şi de faptul că premierul a fost aclamat în faţa secţiei de vot de la şcoala 2 Buftea.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Mai 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.