Monitorul de Suceava

Ponta: Înregistrarea cartelelor pre-plătite, decisă de CSAT în mandatul lui Antonescu

 

Înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate pe baza cartelelor pre-plătite a fost decisă de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în luna august a anului trecut, în mandatul de preşedinte interimar al lui Crin Antonescu, după atentatul terorist din Bulgaria, a declarat premierul Ponta.

El a precizat că nu este vorba de o operaţiune de interceptare, ci de înregistrare.

"Este o decizie adoptată în luna august a anului trecut de către CSAT şi, de atunci, am progresat în ceea ce priveşte procedurile de implementare, pentru că în acest moment sunt peste 10 milioane de cartele pre-plătite şi evident că nu poţi să retroactivezi. Nu doar că o susţin, eram în CSAT, dacă nu mă înşel era în perioada mandatului interimar al domnului Antonescu, domnia sa era preşedinte interimar, eu eram prim-ministru, erau toţi miniştrii acolo, şi a fost adoptată această decizie imediat după atentatul din Bulgaria, unde atacatorii au folosit cartele pre-plătite", a spus Ponta.

Presa a relatat că deputatul PSD Sebastian Ghiţă vrea să depună o iniţiativă legislativă care să permită posibilitatea interceptării cartelelor telefonice pre-plătite de către serviciile secrete.

Proiectul prevede că, atunci când o persoană va cumpăra o cartelă pre-platită, va trebui să prezinte codul numeric personal şi, dacă ulterior un judecător va decide interceptarea numărului telefonic asociat acestei cartele, serviciile secrete vor avea posibilitatea de a identifica deţinătorul acestei cartele.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Iulie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.