Monitorul de Suceava

Pompierii au stins 177 de incendii în perioada Crăciunului, echipajele SMURD au avut 2.836 de cazuri

Mediafax.ro

Pompierii au intervenit la peste 3.300 de cazuri în perioada Crăciunului, dintre care 177 de incendii, cu 25 la sută mai puţine faţă de perioada sărbătorilor de anul trecut, iar echipajele de prim ajutor medical au avut 2.836 de cazuri, 2.440 de persoane primind asistenţă medicală, informează Mediafax.n Ajun, în prima şi a doua zi de Crăciun, cei peste 15.000 de pompieri care au fost la datorie au fost solicitaţi să intervină la 3.305 situaţii de urgenţă, dintre care 177 de incendii, 2.836 pentru acordarea primului ajutor medical, 19 misiuni de descarcerare şi 65 pentru deblocare şi salvare, arată Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), într-un comunicat de presă transmis duminică agenţiei MEDIAFAX.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Decembrie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.