Copilă problemă
Florin PAIU
Poliţiştii din Fălticeni au readus zilele trecute la domiciliu o minoră în vârstă de 14 ani, fugită de acasă de mai multe zile. Fata provine dintr-o familie dezorganizată, mama sa fiind plecată în străinătate, iar tatăl lucrând prin mai multe localităţi ale judeţului.
Luni dimineaţă, Constantin C., în vârstă de 43 de ani, din comuna Preuteşti, a sesizat poliţia de faptul că fiica sa a plecat de acasă. Minora, după cum a estimat tatăl, îşi părăsise casa cu cinci zile înainte, pe 12 martie. Plecase deja în mai multe rânduri de la domiciliu, abandonând de ceva vreme şi cursurile şcolii pe care o urma.
Poliţiştii din Fălticeni au găsit-o pe fată plimbându-se pe străzile din municipiu, alături de o prietenă, la care a stat pe toată perioada plecării de acasă.
Fuga copiilor de casă a devenit un fenomen în judeţul Suceava. Dacă în 2006, doar 16 minori din judeţ au fost daţi în urmărire generală după ce au dispărut de acasă, în 2007, numărul dispariţiilor s-a triplat, ajungând la 49. Ca o regulă generală, fetele îşi iau lumea în cap mutându-se la iubiţi, în timp ce la băieţi se manifestă o tendinţă de vagabondaj.
Cei mai mulţi copii care fug de acasă provin din centrele de plasament ori din familii dezorganizate.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Martie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.