Monitorul de Suceava Handbal – Liga Naţională

Poli Timişoara n-a rezistat decât o repriză în faţa iureşului sucevean

Gabriel TODERAŞCU

CS Universitatea Suceava a câştigat cu scorul de 27-22 (15-14) meciul din runda a VII-a cu Universitatea Poli Timişoara, în special datorită evoluţiei entuziasmante din repriza a II-a. Prima parte a fost foarte echilibrată, ambele echipe au mers cap la cap, cel mai bun jucător al sucevenilor fiind şi de această dată portarul Şelaru, care i-a exasperat pe adversari cu intervențiile sale. În partea a doua, sucevenii au zburdat efectiv pe teren, contraatacurile lor în viteză semănând de fiecare dată panică în rândul apărării timişorene. Gavriloaia, Cântec şi Chiruţ au punctat pe bandă rulantă, astfel că soarta partidei a putut fi tranşată cu mai mult de zece minute înainte de final, când tabela de marcaj indica o diferenţă de şapte goluri în favoarea echipei pregătite de Răzvan Bernicu.

CSU Suceava: Şelaru, Stănescu - Gavriloaia 8 goluri, Cântec 7, Chiruţ 6, Roşu 2, Ţuţu 1, Mitrea 1, Starikov 1, Acatrinei 1, Petrea, Amihăesi, Ţigănaşu, Leordean. Antrenor: Răzvan Bernicu.

Poli Timişoara: Djuricin, Antonaru, Vâlceanu - Timofte 9 goluri, Grasu 4, Cotinghiu 3, Mrakic 2, Fenici 2, Lela 1, Stan 1, Ignat, Vasile, Arseni. Antrenor: Nedelko Vuckovic.

 

Victorie fără dubii a Sucevei, sunt de părere timişorenii

La finalul partidei, antrenorul grupării sucevene, Răzvan Bernicu, a dezvăluit că i-a fost teamă de confruntarea cu Poli Timişoara. „Ştiam că adversarii au linie de 9 metri foarte puternică, compusă din jucători internaţionali. Din fericire, ne-am organizat excelent pe faza de apărare, aşa că am reuşit să-i anihilăm pe cei mai periculoşi oameni ai lor. Ne aşteaptă în runda viitoare o deplasare foarte incomodă la Dinamo, aşa că trebuie să ne mobilizăm la maxim, pentru că nu mai avem voie să facem paşi greşiţi”, a declarat Răzvan Bernicu.

De partea cealaltă, tehnicianul bănăţenilor a recunoscut cu fair-play supremaţia echipei sucevene în confruntarea de ieri, din sala Liceului cu Program Sportiv. „Noi am venit hotărâţi să învingem la Suceava, însă până la urmă scorul final a fost cel corect. Lipsa noastră de inspiraţie pe faza de atac şi apărarea exactă a sucevenilor din repriza secundă au scris până la urmă istoria acestui meci. Noi avem în acest sezon o echipă bună, ne-am propus o clasare între primele cinci locuri, dar trebuie să admit că astăzi echipa Sucevei a fost peste noi”, a precizat Nedelko Vuckovic, antrenorul Timişoarei.

 

Rezultate înregistrate în etapa a VII-a:

Potaissa Turda – CSM Bucureşti 29-26
Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu – HCM Constanţa 20-28
CSM Ploieşti – Universitatea Transilvania Cluj 35-28
Ştiinţa Dedeman Bacău – Dinamo Bucureşti 42-23
Universitatea Suceava – Universitatea Poli Timişoara 27-22
CS Caraş Severin – HC Odorhei se joacă astăzi.

 

Clasament

1. HCM Constanţa        7       7       0       0       208-151      14
2. Ştiinţa Bacău   7       5       0       2       203-176      10
3. Potaissa Turda7       5       0       2       211-199      10
4. CSM Bucureşti                   7       4       1       2       206-182      9
5. HC Odorhei     6       4       0       2       195-192      8
6. HC Caraş Severin     6       3       1       2       149-135      7
7. CSU Suceava   7       3       0       4       202-204      6
8. Poli Timişoara7       3       0       4       165-166      6
9. Pandurii Tg. Jiu        7       2       0       5       169-187      4
10. CSM Ploieşti7       2       0       5       203-216      4
11. Dinamo Bucureşti   7       1       0       6       162-234      2
12. Universitatea Cluj   7       1       0       6       164-237      2


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Noiembrie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.