Monitorul de Suceava

Plata pensiilor va fi făcută în avans, între 10 şi 24 decembrie

 

Pensionarii vor primi drepturile băneşti mai devreme în luna decembrie, plata pensiilor urmând să fie făcută în avans, înaintea sărbătorilor de iarnă, informează, joi, Casa de Pensii Bucureşti.

Potrivit Casei de Pensii Bucureşti, plata pensiilor în această lună va fi efectuată în perioada 10 - 24 decembrie. Pensiile avizate şi neachitate vor putea fi ridicate de la ghişeele poştale până pe 30 decembrie.

"Achitarea drepturilor de pensie prin conturi curente şi conturi de card deschise la bănci se va face la termenele stabilite prin convenţiile încheiate între Casa Naţională de Pensii şi alte Asigurări Sociale (CNPAS) şi băncile respective", precizează sursa citată.

Totodată, pensionarii vor primi, pe lângă mandatele de plată a pensiilor, şi taloanele speciale pentru călătoriile pe calea ferată, cu mijloacele auto şi navale, valabile în anul 2009.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Decembrie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.