Monitorul de Suceava

Piteşti: O femeie a murit, fiind lovită de o maşină staţionată în pantă, fără frâna de mână trasă

 

O femeie de 35 de ani din Piteşti a murit, vineri, după ce a fost lovită de o maşină staţionată într-o pantă, al cărei şofer nu a tras frâna de mână, autoturismul punându-se singur în mişcare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Argeş, comisar Dănuţ Dinu, accidentul a avut loc lângă Parcul Trivale din Piteşti, iar şoferul de 26 de ani, angajat al unei firme care execută lucrări în zonă, va fi cercetat pentru ucidere din culpă.

"Autoturismul a fost neasigurat, nu a avut probabil frâna de mână trasă, nu era băgată în viteză, s-a pus în mişcare, pe o distanţă de 30 de metri, lovind o femeie de 35 de ani, care a decedat. Se fac cercetări în acest moment pentru ucidere din culpă, a fost identificat şoferul, este un tânăr de 26 de ani, care execută lucrări la o firmă din zonă", a declarat Dănuţ Dinu.

Din primele cercetări ale poliţiştilor a reieşit că autoturismul Mitsubishi Pajero, cu numere de înmatriculare de Satu Mare, staţionat pe drumul spre Parcul Trivale, într-o pantă, s-a pus în mişcare şi după o distanţă de 30 de metri a intrat pe trotuar şi a lovit femeia, care, cu o carte de rugăciuni în mână, se îndrepta spre Schitul Trivale.

Ulterior, autoturismul s-a oprit în zona dintre şosea şi spaţiul verde.

Victima a fost preluată de o ambulanţă cu multiple leziuni la, torace şi membre, fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti. Medicii spun că a fost adusă moartă la spital.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Octombrie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.