Monitorul de Suceava Sport şcolar

Peste 600 de elevi s-au întrecut la Putna

Sandrinio NEAGU

Putna a fost gazda unei competiţii sportive care a adunat peste 600 de copii din mai multe zone ale judeţului. Acţiunea s-a derulat pe parcursul a trei zile şi a contat pentru cea de a IX-a ediţie a Festivalului Zilelor Sportului Şcolar, iar organizatori au fost Şcoala cu clasele I-VIII „Ştefan cel Mare” Putna şi Asociaţia pentru Dezvoltare Locală Putna, în parteneriat cu Direcţia pentru Sport a Judeţului Suceava şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Întrecerile care au aliniat peste 600 de elevi din 22 de şcoli din ciclul gimnazial şi primar s-au desfăşurat la handbal băieţi şi fete, şah, tenis de masă, atletism şi fotbal.

Laureaţii au fost cei de la Şcoala Vicovu de Jos, care s-au impus la handbal băieţi, în finală cu Şcoala Putna. La handbal fete locul unu a revenit Şcolii Putna, într-o finală aprig disputată cu Şcoala Burla.

La fotbal, Şcoala din Bivolărie a câştigat competiţiile de la clasele V-VI şi VII-VIII în finalele cu Grup Şcolar Bivolărie, respectiv Milişăuţi, iar Şcoala nr. 1 Vicovu de Sus locul I la I-IV în finală cu Grup Şcolar Vicovu de Sus.

 

Competiţie dominată de fair-play

Profesorul Ciprian Creţan, sufletul acestei manifestări, a ţinut să aprecieze ajutorul şi implicarea tuturor celor care s-au implicat, de la elevi şi profesori, până la sponsori şi autorităţi.

„Vreau să remarc fair-play-ul de care au dat dovadă toţi participanţii. De asemenea, sper ca acest eveniment atât de aşteptat şi iubit de elevii din zona Rădăuţi să-şi păstreze tradiţia şi prestigiul căpătat şi să continue şi anii următori”, a declarat Ciprian Creţan.

În afara celor implicaţi financiar şi organizatoric, un rol important l-au avut şi dascălii implicaţi, respectiv Mircea Aanei, directorul Şcolii Putna, Neculai Olariu, Marius Andronachi, Ionela Olariu, Simona Vasilovschi, contabilii Ruxandra Aga şi Cristi Aanei Cristi, precum şi inginerul Plămadă Tudor, dar şi Constantin Cenuşă.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Mai 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.