S-au deplasat la solicitări
Cristina RUSU
Ambulanţele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava au parcurs anul trecut peste 2,5 milioane de kilometri, a informat, în conferinţă de presă, directorul tehnic al unităţii, ing. Emil Filipescu, care a arătat că din cauza vechimii şi a numărului mare de kilometri parcurşi unele maşini şi-au îndeplinit norma de casare, iar altele au ieşit din garanţie.
El a adăugat că SJA deţine 52 de autosanitare, dintre care trei sunt uzate şi au fost retrase din circulaţie, iar 49 sunt funcţionale. Cele mai multe ambulanţe active sunt la staţia centrală de la Suceava - 17.
Directorul tehnic a spus că din cele 49 de ambulanţe funcţionale, 21 au fost achiziţionate în perioada 1999-2003.
„Toate au norma de casare îndeplinită. Le ţinem în funcţiune cu cheltuieli mari şi găsim foarte greu piese la ele”, a arătat Filipescu. El a adăugat că restul de 27 de ambulanţe au fost achiziţionate în perioada 2008-2009, dar din cauza numărului mare de kilometri parcurşi au ieşit foarte repede din garanţie, iar cheltuielile cu reparaţiile au crescut cu 40% faţă de anul 2007. „Au început să apară defecţiuni specifice şi costisitoare”, a explicat directorul Emil Filipescu.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 15 Ianuarie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.