Monitorul de Suceava Afaceri fără timbru

Peste 1000 de pachete de ţigări ucrainene, găsite într-o Dacia Logan

Sergiu RUSU

Un tânăr din municipiul Fălticeni a fost amendat de poliţie şi a rămas şi fără marfă în valoare de 3500 de lei, după ce poliţiştii au găsit în maşina sa nu mai puţin de 1100 de pachete de ţigări de producţie ucraineană.

Miercuri seară, în jurul orei 20:00, poliţiştii din Dărmăneşti şi Grăniceşti au tras pe dreapta, pe DN 2, un autoturism Dacia Logan, în care, aveau informaţii oamenii legii, s-ar afla o cantitate mare de ţigări aduse din Ucraina.

Bănuielile poliţiştilor s-au confirmat, tânărul de volan, Sorin V., în vârstă de 24 de ani, fiind sancţionat contravenţional cu 1500 de lei, iar ţigările ridicate în vederea confiscării.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 August 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.