Persoanele cu dizabilităţi sunt oameni normali

Pentru foarte mulţi dintre cititori titlul de mai sus poate părea straniu, pentru că ideea dominantă este încă aceea că dizabilitatea este opusă normalităţii. De fapt această stare de lucruri stă la originea multor piedici şi necazuri pe care le întâmpină aceşti oameni dincolo de problemele obiective cu care ei se confruntă. Dacă multe dintre afecţiunile pe care le au pot fi rezolvate medical sau li se pot găsi diferite rezolvări cele mai multe probleme cu care se confruntă sunt legate mai degrabă de mentalităţile, prejudecăţile oamenilor, de diferite limitări pe care le impune societatea, comunitatea (multe instituţii de stat nu şi-au amenajat nici până în prezent măcar elementarele rampe la intrare pentru cărucioare).

Prejudecăţile cu privire la persoanele cu dizabilităţi sunt atât de adânc întipărite în mentalul şi obiceiurile oamenilor încât, în ciuda multor campanii de informare, a unor progrese realizate din punct de vedere medical, ele încă limitează mult eforturile acestora de a se recupera şi integra social /profesional. Mai mult decât atât, însăşi persoanele cu dizabilităţi sunt marcate de aceste prejudecăţi autoizolându-se şi automarginalizându-se, abandonând de multe ori eforturile de recuperare şi integrare socială. Sunt afectaţi profund de discriminare, devenind dominaţi de complexe, frustrări şi emoţii negative, îşi construiesc astfel o mentalitate defetistă, pasivă, căutând mai degrabă liniştea şi confortul unui colţ de pat într-o cameră izolată decât să se expună ironiilor celorlalţi şi rigidităţii comunităţii.

 

Ce-i de făcut ?

Chiar dacă în momentul de faţă Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava derulează un program de educaţie parentală şi comunitară prin Echipa Mobilă şi realizează convenţii de colaborare privind respectarea drepturilor copilului cu dizabilităţi din comunitate rolul esenţial în îmbunătăţirea climatului social şi a condiţiilor pentru aceste persoane revine familiei, vecinilor, instituţiilor din comunitate. Este necesară şi o schimbare fundamentală de mentalitate, cu următorul obiectiv: persoana cu dizabilităţi trebuie să se simtă şi să fie tratată ca un om normal, chiar dacă fizic sau psihic are nişte deficienţe. Atât timp cât în conştiinţa publică va domina ideea că personale cu dizabilităţi sunt altfel, mai speciale, mai limitate, mai inapte aceştia vor suferi de pe urma atitudinii noastre, adică a celor ne credem normali. Dar oare câţi dintre noi nu avem o mulţime de dizabilităţi de ordin social, moral, cultural. De ce o simplă dizabilitate fizică este mai gravă şi trebuie stigmatizată ?

 

Să acordăm dreptul la normalitate pentru toţi oamenii

Dreptul la normalitate nu se câştigă uşor dar familia, comunitatea, autorităţile pot face multe în acest sens, în principal:

• asigurarea tuturor condiţiilor necesare astfel încât aceste persoane să-şi poată satisface toate nevoile - fiziologice, sociale, educaţionale, morale, culturale – condiţie de bază a normalităţii oricărei persoane;
• eliminarea, pe cât este posibil, a discriminărilor educaţionale prin şcolarizarea copiilor cu dizabilităţi în şcoli normale, eventual cu programa adaptată;
• asigurarea de condiţii profesionale şi locuri de muncă după nivelul şi capacitatea lor astfel încât să se simtă valorizaţi şi realizaţi din punct de vedere profesional;
• eliminarea, din conştiinţa noastră, a ideii de categorie specială pentru aceste persoane şi tratarea lor în convorbiri şi comunitate ca oameni obişnuiţi, nu trebuie să le lăsăm cât de puţin impresia că-i tratăm în mod „special” - este esenţial ca ei să se simtă valorizaţi, egali, importanţi şi parte a comunităţii.

 

Realizarea cea mai mare care se poate obţine este aceea de a-i face să se considere ei înşişi normali. Însă acest lucru depinde de fapt de noi. Anormalitatea este în prejudecăţile şi obiceiurile noastre discriminative. Noi le atribuim tot felul de etichete şi interdicţii. În concluzie înainte de a pretinde o recuperare la personale cu dizabilităţi avem mult de lucru la propriile noastre mentalităţi. Schimbarea în bine a acestora constă de fapt în schimbarea noastră. A celor care ne pretindem normali.

(Psihologii Cristina Lahman, Petru Ştefăroi, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava)