Perioada de planificare a apărării va fi extinsă de la 6 la 10 ani, pentru corelare cu politica NATO
Mediafax.ro
Perioada de planificare a apărării va fi extinsă de la 6 la 10 ani, în scopul asigurării concordanţei procesului naţional de planificare a apărării cu cel al NATO, în baza unui proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern, informează Mediafax.Conform Guvernului, proiectul are în vedere eficientizarea procesului de planificare a apărării prin concentrarea pe dezvoltarea de capabilităţi în scopul integrării tuturor disciplinelor de planificare a apărării şi asigurării coerenţei acestora cu evoluţia proceselor de planificare a apărării din NATO şi UE.În principal, proiectul de lege vizează extinderea perioadei de planificare de la 6 la 10 ani, stabilirea unui mecanism legal care facilitează dezvoltarea capabilităţilor militare şi non-militare asumate de România în cadrul procesului NATO de planificare a apărării, capabilităţi care pot fi realizate de către Ministerul Apărării în colaborare cu alte ministere sau agenţii guvernamentale, precum şi eficientizarea activităţii directorilor de programe majore, prin stabilirea unor obiective şi priorităţi clare în toate domeniile de planificare a apărării.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Aprilie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.