Monitorul de Suceava

Perechea Niculescu / Peer s-a calificat în sferturi la Roland Garros

 

Perechea Monica Niculescu / Shahar Peer (România / Israel) s-a calificat, ieri, în sferturile de finală ale probei de dublu feminin de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Niculescu şi Peer au învins, în optimile de finală, cu scorul de 6-2, 6-1, cuplul Yung-Jan Chan/Jie Zheng (Taiwan/China), cap de serie numărul 10.

În sferturile de finală, Monica Niculescu şi Shahar Peer vor întâlni perechea spaniolă Nuria Llagostera Vives / Maria Jose Martinez Sanchez, cap de serie numărul 2, care a trecut, cu scorul de 6-0, 6-4, de cuplul Olga Govorţova/Alla Kudriavţeva (Belarus/Rusia), cap de serie numărul 15.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Iunie 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.