Sandrinio NEAGU
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, au descins astăzi la sediul Primăriei Straja. La acţiunea de joi au fost ridicate documente care vor fi analizate şi apoi se va decide dacă şi cine va fi pus sub urmărire penală şi pentru ce anume.
Ancheta vizează asociaţia Alpin Straja care între 2011 şi 2014 ar fi primit subvenţii de la Uniunea Europeană, iar în 2014 APIA a sesizat posibile nereguli.
Mai exact, este vorba de semnături care nu aparţin titularilor sau animale declarate în mod fictiv pentru a se obţine subvenţii.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Ianuarie 2017.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.