Monitorul de Suceava

PNL şi PDL vor fuziune înainte de prezidenţiale

Mediafax.ro

Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, şi vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde au declarat, marţi, la finalul discuţiei delegaţiilor celor două partide, că intenţionează să realizeze fuziunea PNL-PDL înainte de prezidenţiale şi să depună actele la Tribunal cât mai repede posibil, informează Mediafax. Frunzăverde a precizat că fuziunea dintre PNL şi PDL ar urma să aibă loc înainte de alegerile prezidenţiale.”Cât de repede posibil (să aibă loc fuziunea - n.r.). Suntem în acest sens condiţionaţi şi de modul în care specialiştii, comisia de statut, va lucra în această perioadă. Însă există o determinare foarte clară să avem pregătită această fuziune, să o realizăm de fapt până la alegerile prezidenţiale”, a afirmat Frunzăverde.El a susţinut că până în acest moment nu au avut loc discuţii despre denumirea noului partid rezultat în urma fuziunii.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Iunie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.