Monitorul de Suceava

PNL lansează, joi, echipa şi programul pentru PE, Orban anunţă o campanie cât se poate de austeră

 

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că liberalii îşi vor lansa echipa şi programul pentru Parlamentul European într-un eveniment care va avea loc, joi, la Palatul Parlamentului, menţionând, în ceea ce priveşte campania, că va fi una "cât se poate de austeră".

"Am discutat în BPC de evenimentul de joi, în care vom prezenta echipa liberală pentru Parlamentul European (PE) şi programul echipei liberale pentru PE. Sâmbătă, la Braşov, vom avea procedura oficială de desemnare a candidatului la preşedinţie al PNL", a susţinut Ludovic Orban.

Întrebat dacă liberalii şi-au stabilit sloganul, Orban a menţionat că sloganul va fi prezentat public în momentul oportun.

"Sloganul va fi prezentat public în momentul în care vom considera că e bine şi util. Dar sloganul nostru este unul care nu va fi foarte nou. Noi acţionăm de 20 de ani în interesul cetăţeanului şi la fel vom acţiona şi la nivelul Parlamentului European", a precizat Orban.

În ceea ce priveşte bugetul pentru campania electorală, liderul PNL a menţionat că bugetul "depinde de capacitatea liberalilor de a colecta".

"Va fi o campanie cât se poate de austeră, în care va conta implicarea bazei PNL într-o campanie directă, în legătură faţă-n-faţă cu cetăţeanul", a precizat Ludovic Orban.

Întrebat ce trupe de artişti vor fi contractate de PNL în campania electorală, liderul liberal a menţionat că nu este momentul transformării campaniei într-un show.

"Nu cred că e momentul astăzi în România să transformăm campania într-un show prin care să arătăm altceva decât vrem noi să arătăm. Ne vom baza pe proiectele noastre pe care le avem la PE, pe implicarea extrem de serioaasă parlamentarilor liberali în susţinerea unor decizi la nivelul PE care să fie în favoarea României", a conchis Orban.

Surse din PNL au declarat pentru MEDIAFAX că la ora actuală liberalii discută trei sloganuri, unul principal, stabilit săptpămâna trecută - "Apărăm interesele tale în Europa!", şi două subvariante propuse în urma focusurilor teritoriale realizate în ultima săptămână: "Bani pentru români, bani europeni!" şi "Europa e liberală!".

Cele trei sloganuri vor fi discutate, luni seară, într-o nouă şedinţă pe campanie, în urma căreia ar putea suferi modificări, liberalii care se ocupă de campania europarlamentară, alături de şeful de campanie Rareş Mănescu, urmând să decidă, dacă cele trei sloganuri vor fi folosite pe zone sau în acelaşi timp.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Mai 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.