PICCJ, despre dosarul "Erata": Se fac cercetări pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals
Mediafax.ro
Parchetul ICCJ arată că, în dosarul "Erata", în 2 septembrie 2014 s-a început urmărirea pentru abuz în serviciu, iar în 8 iunie s-au extins cercetările şi pentru fals şi uz de fals, cauza ajungând la procurori după ce instanţa a apreciat că în primă fază nu au fost investigate faptele reclamate, informează Mediafax.Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) face precizări în cazul dosarului denumit "Erata" de către presă, prezentând informaţii de la deschiderea cauzei, în 30 septembrie 2013, ca urmare a plângerii penale formulate de "persoana fizică C.C.", şi până în prezent, când se fac acte de urmărire penală cu privire la fapte.Dosarul, în care se fac cercetări cu privire la modul în care judecătorii Curţii Constituţionale au emis, în 2012, hotărârea de invalidare a rezultatului referendumului privind demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost retrimis procurorilor în urma unei decizii a instanţei.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Iunie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.