PDL i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu o invitaţie pentru a participa la Convenţia Naţională a partidului, din 23 martie, în care va fi ales noul preşedinte al formaţiunii.
Conform unui comunicat al PDL remis vineri agenţiei MEDIAFAX, Comisia de organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a Partidului Democrat Liberal a decis să îi transmită preşedintelui Traian Băsescu o invitaţie de a participa la evenimentul din 23 martie unde urmează să fie ales preşedintele PDL.
Subiectul a fost discutat în şedinţa COCNE de vineri, 15 martie, la solicitarea iniţiatorului moţiunii "România Dreaptă. PDL dincolo de lozinci", Vasile Blaga. Decizia a fost luată cu votul unanim al membrilor Comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare, menţionează sursa citată.
"Prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu, la Convenţia Naţională Extraordinară a PDL este binevenită şi ne-ar onora atât pe noi, ca organizatori ai Convenţiei, cât şi pe cei 5.000 de delegaţi care vor veni la Bucureşti să îl aleagă pe preşedintele partidului", a declarat Ioan Bălan, preşedintele COCNE, conform comunicatului.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 15 Martie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.