Paştele politicii
Dana HUMOREANU
Ouăle colorate în galben plasate în căruţele ornamentale şi în ghivecele din municipiul Suceava au dispărut peste noapte, după ce o parte a organizatorilor programului „Paştele în Bucovina” au sesizat că nuanţa de galben era exact cea utilizată de PNL. Explicaţia oficială furnizată de consilieri de la cancelaria preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost aceea că vopseaua galbenă care a fost utilizată la colorarea ouălor de Primăria Suceava a fost de proastă calitate şi s-a scorojit.
Neoficial, am aflat că unii dintre „oamenii preşedintelui” au fost scandalizaţi de „galbenul liberalilor” şi au dispus schimbarea culorii. Au trecut peste portocaliu „ca să nu se interpreteze” şi au virat spre roşu, care a mulţumit pe toată lumea.
Primele ouă revopsite au fost cele din căruţa din faţa Palatului Administrativ. Joi seara, peste paiele din căruţă ouăle galbene ieşeau în evidenţă constituind o pată de culoare printre cele în tonuri mai închise, iar vineri dimineaţă deja predomina roşul PSD, cu care portocaliul PD-L este de câteva luni în parteneriat.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Aprilie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.