Monitorul de Suceava

Oltean: Ministerul Fondurilor Europene va fi înfiinţat în cel mult două săptămâni

 

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că ministerul care va gestiona fondurile europene va fi înfiinţat în cel mult două săptămâni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Avem un proiect politic de maximă importanţă, înfiinţarea unui minister care să gestioneze resursele europene. Probabil în maximum două săptămâni acest minister va fi înfiinţat. El este, în ultimă instanţă, solicitat şi de Uniunea Europeană pentru a avea un corespondent direct, cu responsabilităţi precise, având în vedere că absorbţia fondurilor europene nu cunoaşte un ritm atât de accentuat cum am dori şi noi, dar şi cei din UE", a declarat Ioan Oltean.

El nu a spus cine va conduce acest minister.

Ministerul Fondurilor Europene va fi înfiinţat, probabil, în luna octombrie, iar cel mai probabil va fi condus de Leonard Orban, a declarat, tot vineri, la Craiova, ministrul Elena Udrea. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 09 Septembrie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.