Monitorul de Suceava

Olivia Prelipcean a urcat pe podium la Campionatul Național U10 de tenis de câmp

Gabriel TODERAŞCU

Olivia Prelipcean, de la ACS Campionul Junior Bucovina Rădăuți, s-a clasat pe locul al treilea la Campionatul Național Under 10 la tenis de câmp. Această performanță a fost obținută în proba de dublu fete, acolo unde sportiva antrenată de George Rusu a făcut pereche cu Maya Bădică, legitimată la ACS Arenele Ilie Năstase București.

„A fost un turneu deosebit de solicitant, în condițiile în care a fost foarte cald în Capitală, iar Olivia a concurat și în proba de simplu, unde s-a oprit în optimi. Era aproape imposibil să facă față pe două fronturi în asemenea condiții. Un rezultat bun, care ne dă moral, iar pe această cale doresc să mulțumesc părinților pentru încredere și susținerea necondiționată, autorităților locale din Horodnic de Jos, precum și cadrelor didactice de la Școala Gimnazială I. G. Sbiera”, a declarat antrenorul George Rusu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Iunie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.