Monitorul de Suceava Bătrâneţe, la Poliţie

Octogenar cercetat pentru tentativă de omor

Sergiu RUSU

Un bătrân în vârstă de 81 de ani, din municipiul Rădăuţi, este cercetat de Poliţie, după ce a încercat să-şi omoare ginerele, lovindu-l cu un ciocan în cap.

Tentativa de omor s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 13:30, victima, Mihail I., în vârstă de 41 de ani, fiind transportată de urgenţă şi internată în Spitalul Judeţean Suceava. Medicii l-au diagnosticat pe Mihail I. cu traumatism cranio-cerebral, fractură deschisă cu înfundare zona parietală şi multiple plăgi la nivelul capului.

Socrul, Ştefan T., şi-a recunoscut fapta şi a povestit că totul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan. 

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Februarie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.