„O viață amânată. Memoriile bibliotecarei de la Auschwitz”

O carte pe zi: „O viață amânată. Memoriile bibliotecarei de la Auschwitz”

Autor: Dita Kraus

Traducător: Dan Sociu

Apariție: 2020

Nr. pagini: 392

Editura: Polirom

Dita Kraus, născută Polach s-a căsătorit, după război, cu scriitorul Otto B. Kraus, care fusese şi el prizonier la Auschwitz. Au emigrat în 1949 în Israel, unde au lucrat amîndoi ca profesori. Dita Kraus este eroina bestsellerului internaţional al lui Antonio G. Iturbe “Bibliotecara de la Auschwitz”, iar Otto (Ota) B. Kraus a scris un roman despre experienţele sale, “The Children's Block” (2019), publicată pentru prima dată în 1994 sub numele „The painted wall” (1994).

Descriere

Născută într-o familie de intelectuali evrei, Dita Polach a mers la şcoală, s-a jucat cu prietenii şi nu s-a perceput niciodată ca fiind diferită – până la ocuparea Cehoslovaciei de către Germania nazistă. Deportaţi în ghetoul de la Terezín, apoi la Auschwitz şi la Bergen-Belsen, Dita şi familia ei au trăit ororile de neimaginat ale lagărelor, tatăl şi bunicul murindu-i în timpul detenţiei, iar mama, la scurt timp după eliberare.

La Auschwitz, fata de doar 14 ani a avut în grijă cea mai mică bibliotecă din lume, alcătuită din cele câteva cărţi pe care prizonierii reuşiseră să le salveze din bagajele celor aduşi în lagăr şi care le-au oferit atât copiilor ce aveau să fie trimişi în camerele de gazare, cât şi învăţătorilor acestora care le-au împărtăşit soarta o iluzie de normalitate într-o lume de coşmar.

Dar povestea Ditei nu se opreşte la Holocaust; ea priveşte şi mai departe, la viaţa pe care şi-a reconstruit-o după război: căsătoria, plecarea din Cehoslovacia comunistă şi stabilirea în Israel, traiul în kibbutz, bucuriile şi necazurile maternităţii. O relatare extraordinară, despre o viaţă incredibilă, voinţa de a trăi şi speranţa neclintită într-un viitor mai bun.

Ce spun criticii

„Faptul că am cunoscut-o pe Dita Kraus este unul dintre cele mai importante lucruri care mi s-au întâmplat vreodată.” (Antonio G. Iturbe)

Frânturi din „O viață amânată. Memoriile bibliotecarei de la Auschwitz”

„Cred că am început să-mi amân viaţa încă de când eram foarte mică. Era un mod de amânare indefinită, o satisfacţie întotdeauna lăsată pentru altcândva. Cum amânam? Acceptasem faptul amar că nu voi obţine ceea ce vreau – sigur nu în viitorul apropiat şi probabil niciodată. Îmi spuneam cp trebuie să aştept răbdătoare; poate că împlinirea va veni mai târziu. Sau niciodată. Mă gândeam că, dacă-mi pun speranţa în aşteptare şi nu mă mai gândesc la ea, într-o zi se va înfăptui. Undeva, în adâncul meu, credeam că se va închide cercul, lucrurile se vor rearanja pe făgaşul lor şi totul se va aşeza la loc; trebuia doar să trag de timp. Dar, într-un fel ciudat, aceste pasaje amânate ale vieţii mele, aceste spaţii incomplete, au creat goluri, astfel că mozaicul meu are locuri unde imaginea e neterminată.”

„Chiar şi acum, când scriu aceste rânduri, simt că nu reuşesc să găsesc cuvintele potrivite. Limbajul omenesc nu poate descrie ce s-a întâmplat la Auschwitz. Amploarea acelor experienţe oribile ar avea nevoie de un nou vocabular. Limba pe care o cunosc eu nu are cuvinte pentru a descrie ce simt.”