Florin PAIU
O tamponare aparent banală, produsă în apropiere de sensul giratoriu de la fosta Galeria Mall, pe sensul străzii care vine dinspre Moara, a dus la depistarea unei șoferițe aflată în stare avansată de ebrietate.
Trei mașini au fost implicate în tamponarea față-spate de marți după-amiază, ora 16.20, iar polițiștii rutieri ajunși la fața locului au trecut la verificarea cu aparatul etilotest.
În cazul șoferiței din imagine a rezultat concentrația de 1,48 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Alcoolemia este imensă, în mod normal concentrația de alcool în sânge urmând a se cifra în jurul valorii de 3 la mie.
Femeia în vârstă de 38 de ani a fost dusă de polițiști la spital, pentru recoltarea probelor de sânge.
Femeia băută conducea o Skoda Fabia și, rezultă din cercetările poliției, nu a păstrat distanța regulamentară în mers. Mai puțin tehnic, șoferița băută s-a izbit în mașina din față, un Ford, autoturism care a fost proiectat la rândul să într-un Audi.
Până la urmă, nu a fost doar o tamponare pentru că două persoane au ajuns la spital, acuzând leziuni.
Este vorba de șoferul de pe Audi, diagnosticat preliminar cu o ușoară contuzie lombară și de o pasageră din Ford, care avea o contuzie toracică.
Răniții nu au rămas internați, leziunile fiind ușoare, dar conform procedurilor s-a deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 17 Iulie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.