Monitorul de Suceava Duminică

O maşină scăpată de sub control s-a oprit într-un copac din Parcul Central Rădăuţi

Sandrinio NEAGU

Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, duminică după-amiază, în centrul municipiului Rădăuți. Maşina scăpată de sub control s-a oprit într-un copac din Parcul Central. Din fericire, în eveniment a fost implicată o singură persoană, şoferul în vârstă de 48 de ani, care era conștient și cooperant.

La faţa locului au intervenit echipajele de la Detaşamentul de pompieri Rădăuți, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

În urma evaluării medicale, victima a fost transportată la spital de către echipajul SAJ, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.