Monitorul de Suceava

O hotărâre de guvern pentru numirea unui membru în plenul OPCSB, publicată cu cinci luni întârziere

 

O hotărâre aprobată de Guvern în luna septembrie a anului trecut de numire a unui membru al plenului Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (OPCSB) a fost publicată în Monitorul Oficial cu o întârziere de aproape cinci luni, interval în care postul rezervat MAI nu a putut fi ocupat.

Prin hotărârea de guvern aprobată în 21 septembrie 2011, în plenul Oficului a fost numit un reprezentant al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), actul normativ fiind însă publicat în Monitorul Oficial abia marţi, 7 februarie 2012. În aceste condiţii, postul rezervat MAI în plenul Oficiului a rămas neocupat.

Conform legii, plenul Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor este format din câte un reprezent al Ministerului de Interne, al Ministerului Finanţelor, al Ministerului Justiţiei, al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, al Băncii Naţionale a României, al Curţii de Conturi şi al Asociaţiei Române a Băncilor.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 07 Februarie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.