Doru POPOVICI
Alaltăieri au avut loc câteva meciuri din ultima etapă a campionatului de fotbal al Italiei, anume cele în care urma să se decidă care echipe retrogradează direct, care joacă baraj cu o divizionară B și care sunt ultimele calificate în cupele europene. Vârful ierarhiei fusese deja stabilit încă de vineri, când se disputaseră două meciuri, cele în care Napoli și Milan au câștigat și au păstrat în această ordine primele două locuri, despărțite de un singur punct. Meciurile de alaltăieri ne priveau oarecum și pe noi, în ele urmând să fie implicați și români: Radu în poartă la Venezia, Chivu (în tribună, suspendat după un incident tâmpit din penultima etapă, în care Cristi a fost absolut nevinovat), Man pe bancă și Mihăilă accidentat, toți la Parma, care avea o deplasare grea de tot, la Bergamo, unde o întâlnea pe Atalanta, ocupanta locului 3. Contracandidatele din spatele Parmei aveau șanse diferite: Venezia părea condamnată, întâlnind-o pe Juventus, tot așa și Lecce care juca la Roma, cu Lazio, care avea neapărată nevoie de victorie pentru a prinde un loc de cupe europene, însă Empoli întâlnea o Verona fără nicio grijă. Ce a fost pe terenuri e un fel de ospiciu: Venezia a deschis scorul cu Juventus, ulterior a egalat la 2, pierzând totuși cu 3-2 și retrogradând. Aia "sigură", Empoli, a pierdut acasă cu Verona (1-2) și a retrogradat și ea. Foarte tare a fost Lecce: a câștigat la Lazio, cu 1-0, prinzând locul de baraj și lăsând-o pe Lazio în afaraEuropei! Parma a fost condusă la pauză cu 2-0 de Atalanta și era fie retrogradaăa, fie în baraj. Cele două schimbări de la pauză au adus... 3 goluri și victoria! Cel decisiv, în prelungiri. Așa că Parma s-a salvat în mare stil și l-a confirmat pe Chivu ca un viitor antrenor de top. Ideea de bază este însă aceea că în campionatele serioase se joacă efectiv până în ultima secundă, că nu există niciun meci cu câștigător știut dinainte. Că totul e corect de la cap la cap. În Italia, devenită exemplu planetar, au fost cele două acțiuni "mani pulite", ultima în 2006, care s-a soldat cu retrogradarea unui ditamai Juventus și cu zeci de oameni băgați în pușcării. Ce-ar fi să încercăm și noi?
Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 27 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.