Monitorul de Suceava

O fată a fost accidentată de o maşină după ce, dezechilibrată de un coleg, a ajuns pe carosabil

 

O fată de 15 ani a fost accidentată de un autoturism după ce, dezechilibrată de un coleg, a ajuns pe carosabil. Incidentul a avut loc marţi, în jurul orei 07.40.

În timp ce se deplasa pe trotuarul străzii Parcului, din orașul Gura Humorului, o minoră de 15 ani, din comuna Ilişeşti, a fost dezechilibrată de un coleg de şcoală, moment în care a pătruns pe partea carosabilă și a fost acroşată de autoturismul condus regulamentar de un localnic de 50 de ani, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers.  

Din accident, a rezultat rănirea uşoară a minorei, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Mai 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.