Sandrinio NEAGU
O căprioară a murit după ce a fost lovită de o mașină. Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în zona pădurii de la Adâncata.
La scurt timp după miezul nopții, un autoturism marca VW Golf circula dinspre Suceava spre Adâncata, pe drumul național 29.
Șoferul a precizat că la un moment dat, din pădure a sărit pe șosea o căprioară și nu a mai putut evita impactul.
Animalul nu a mai putut fi salvat și a fost predat paznicului de vânătoare de la Ocolul Silvic Adâncata.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice.
Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Aprilie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.