Monitorul de Suceava

Nicolăescu: PNL îi cere lui Ponta să adopte miercuri în Guvern lista de medicamente compensate

Mediafax.ro

Fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat, marţi, că îi cere premierului Victor Ponta ca în şedinţa de Guvern de miercuri să fie aprobată hotărârea privind actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite, act normativ finalizat şi depus la Guvern, informează Mediafax.Nicolăescu a prezentat un apel şi o scrisoare deschisă adresată lui Victor Ponta pentru ca hotărârea de Guvern pentru actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite să fie adoptată în şedinţa de miercuri a Executivului."PNL vă solicită ferm să aprobaţi HG privind actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite în şedinţa de Guvern de mâine şi să respectaţi angajamentul public de a da acces pacienţilor din România la medicamentele noi, performante, cu efecte terapeutice mai eficace începând cu data de 1 aprilie 2014, aşa cum ne-am angajat politic de la sfârşitul anului 2013. Toate procedurile legale în acest sens au fost îndeplinite, cu toată scrupulozitatea, cu actualizarea şi îmbunătăţirea listei. Este pentru prima oară când se face această actualizare după o metodologie complexă şi riguroasă, după standarde recunoscute la nivel internaţional şi cu participarea specialiştilor în domeniu şi a asociaţiilor de pacienţi", a susţinut Nicolăescu citând din scrisoarea adresată lui Ponta.El a menţionat că subiectul actualizării listei de medicamente a fost discutată cu organismele financiare internaţionale şi au fost convenite soluţiile financiare şi tehnice.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Martie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.