Monitorul de Suceava

Ne vorbesc părinții Bisericii

 

Rugăciunea este cea dintâi datorie pe care creștinul trebuie să o plinească. Este vreme pentru orice lucru sub cer (Eclesiastul 3, 1). Cum dar, să nu fie vreme pentru rugăciune, care este cel dintâi lucru sub cer?

Adevărata rugăciune își are condițiile ei: ea trebuie adusă în fața lui Dumnezeu cu gândurile și cu inima curată, cu o înflăcărată stăruință, cu o puternică luare aminte, cu o evlavie plină de cutremur și cu cea mai adâncă smerenie.

Rugăciunea cea adevărată este a te simți mulțumit și a-ți deschide sufletul să te simți aproape de Dumnezeu. Toate rugăciunile sunt bune: paraclise, acatiste. Dar știți voi care rugăciune-i cea mai plăcută lui Dumnezeu? Când toată ființa ta, când toată viața ta, o aduci ca rugăciune.

(Ieromonahul Arsenie Boca, Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, Editura Agaton, Făgăraș, 2014, p. 206)

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Octombrie 2023.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.