Monitorul de Suceava

Năstase: DNA este o instituţie care face şi lucruri bune, depinde de oamenii care sunt la conducere

Mediafax.ro

Fostul premier Adrian Năstase a declarat vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, că Direcţia Naţională Anticorupţie este "o instituţie care face şi lucruri bune", dar a precizat că acest lucru depinde de "oamenii care se află la conducere", informează Mediafax."Nu este (DNA, n.r.) o instituţie neapărat rea. Este o instituţie care face şi lucruri bune, şi lucruri rele. Şi sigur că această instituţie face şi lucruri bune. Depinde de oamenii care se află la conducerea ei", a spus Adrian Năstase, în sala de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, unde s-a judecat contestaţia DNA la decizia Tribunalului Bucureşti de a nu adăuga un spor la pedeapsa de patru ani de închisoare a fostului premier.În acest context, Adrian Năstase a menţionat că el a fost cel care, în perioada în care s-a aflat în fruntea Guvernului, a pus bazele şi a asigurat logistica Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Năstase a mai spus că, între 2001 şi 2004, a promovat peste o sută de legi în domeniul justiţiei."Referitor la acuzaţia procurorilor că am arătat dispreţ faţă de justiţie, am dovedit de fiecare dată respect faţă de sentinţele care mi s-au dat. Sigur, am considerat că nu au fost motivate suficient. Respectul meu faţă de justiţie reiese şi din numărul mare de studenţi de-ai mei care au ajuns judecători, procurori, avocaţi, notari", a mai spus Adrian Năstase în sala de judecată.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Iunie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.