Un motociclist din municipiul Rădăuţi a ajuns la spital, în stare gravă, după ce o şoferiţă din aceeaşi localitate a încercat să întoarcă maşina la volanul căreia se afla, însă nu s-a asigurat corespunzător.
Vineri, în jurul orei 10:15, pe DJ 178, pe raza comunei Volovăţ, Elena M., în vârstă de 45 de ani, a oprit maşina pe care o conducea pe partea dreaptă a drumului şi, fără să se asigure, a virat stânga, intenţionând să întoarcă autoturismul. În timpul manevrei imprudente, însă, femeia a dat cu maşina peste o motocicletă, condusă regulamentar, în aceeaşi direcţie de mers, de către Sorin C., în vârstă de 34 de ani.
„În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a motociclistului, care a fost transportat la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul fractură de gleznă dreaptă, necesitând pentru vindecare circa 30 – 35 de zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, precizându-se că atât şoferiţa, cât şi motociclistul au fost testaţi cu etilotestul, însă rezultatele au fost negative.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 21 August 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.