Monitorul de Suceava

Motivul pentru care comisia de disciplină a suspendat cercetările în cazul educatoarei din Vrancea care lovea copiii

Mediafax.ro

Ancheta care o vizează pe educatoarea de la grădiniţa din satul Poiana, filmată în timp ce lovea copiii, a fost suspendată, miercuri, de membrii Comisiei de Disciplină, după ce Mihaela Ciornea a trimis un document prin care demonstrează că s-a internat în spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.Directorul Şcolii Gimnaziale "Neculai Jechianu" Vrîncioaia, Nicuşor Caloian, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că până la externarea educatoarei Mihaela Ciornea, comisia de disciplină care evaluează cazul nu va dispune sancţiuni."Dumneaei s-a internat în spital şi s-a suspendat momentan procedura. Comisia a întocmit un proces verbal din care rezultă că se suspendă până când dânsa va ieşi din spital. Avem document din care reiese că dânsa este internată în spital, o adresă oficială. Cu dumneaei nu am mai vorbit. Este internată la spitalul comunal Vidra. Nu ştiu ce afecţiuni are şi nici perioada în care va sta în concediu medical. Am făcut adresă la inspectoratul şcolar ca, de joi, să trimită pe cineva. La ora 08.00 va fi cineva în sala de clasă, în urma acestei adrese. Până acum, copiii au fost supravegheaţi de un cadru didactic pensionar", a declarat corespondentului MEDIAFAX, Nicuşor Caloian, directorul Şcolii Gimnaziale "Neculai Jechianu" Vrîncioaia


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Octombrie 2016.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.