Mircea Diaconu, achitat în dosarul în care este acuzat de conflict de interese
Mediafax.ro
Fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu a fost achitat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, instanţa dispunând ca acesta să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei, informează Mediafax. Decizia de achitare a lui Mircea Diaconu poate fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).În noiembrie 2012, Mircea Diaconu, atunci senator PNL, a fost trimis în judecată pentru cinci fapte de conflict de interese. Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să judece parlamentari.În 4 decembrie 2012, Mircea Diaconu şi-a înaintat demisia din Senat, iar în 12 decembrie 2012 plenul Senatului a adoptat un proiect de hotărâre prin care s-a declarat vacant mandatul de senator al lui Diaconu.Dosarul lui Mircea Diaconu a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în 19 martie 2013, trimiterea cauzei la această instanţă, întrucât acesta nu mai era parlamentar.Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au acuzat pe Mircea Diaconu că, în calitate de director al Teatrului "C.I. Nottara", ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) având ca obiect realizarea unui spectacol de către soţia sa, actriţa şi regizoarea Diana Lupescu, contract în baza căruia s-ar fi realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.Potrivit procurorilor, tot în calitate de director al teatrului, Diaconu ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale pentru punerea în scenă a altor trei spectacole, după care a semnat contractele de drepturi conexe (de autor) cu soţia sa, care urma să îndeplinească diverse funcţii (cum ar fi: regizor, scenograf, colaborator şi colaborator-actor), contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru acesta.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Martie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.