Monitorul de Suceava Cătuşe pe mâini

Minoră violată la petrecerea de Revelion şi bătrână de 73 de ani siluită în propria casă de un vecin

Sergiu RUSU

Doi indivizi au fost arestaţi preventiv zilele trecute, fiind acuzaţi că au violat o minoră de 17 ani, respectiv o bătrână de 73 de ani.

Minora a fost siluită chiar în căminul cultural unde participa la o petrecere de Revelion, iar bătrâna în propria casă, de un consătean care îi este şi vecin.

 

Închisă într-o cameră şi violată, de Revelion

Ciprian Călin, în vârstă de 18 ani, din comuna Fântânele, a fost arestat preventiv de către Judecătoria Suceava, sub acuzaţia că în noaptea de Revelion a violat o minoră de 17 ani, din aceeaşi localitate.

Fapta, susţin procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a petrecut în căminul cultural al comunei Fântânele, acolo unde avea loc petrecerea de Revelion.

În jurul orei 1:30-2:00, tânărul de 18 ani a dus-o pe minoră într-o cameră din interiorul căminului, a încuiat uşa, după care a obligat-o pe adolescentă să întreţină relaţii sexuale normale şi orale cu el.

Suspectul, explică anchetatorii, a profitat şi de faptul că țipetele victimei nu puteau fi auzite, întrucât volumul muzicii era unul foarte ridicat.

Victima l-a mușcat la un moment dat de mână pe agresor şi a reuşit într-un final să-l convingă să o lase să iasă din acea încăpere, spunându-i că va reveni în câteva minute.

Întrebat de ceilalți amici ai săi de ce victima a plecat de la petrecerea de Revelion, Ciprian Călin a declarat că habar nu are, întrucât el s-a dus până acasă.

Audiat de polițiști şi de procurori, tânărul şi-a recunoscut fapta, motivând că era sub influența băuturilor alcoolice.

 

La 36 de ani, şi-a violat vecina de 73 de ani

Tot în prima zi a lui 2013, în jurul orei 20:00, o bătrână din comuna Zvoriştea a fost violată în propria casă de unul dintre vecinii ei, un bărbat în vârstă de 36 de ani.

Potrivit anchetatorilor, în casa victimei, o bătrână de 73 de ani, a intrat Ionel Macoviciuc, care a obligat-o pe septuagenară să întrețină relații sexuale cu el.

„Victima a fost examinată medico legal, concluzionându-se că aceasta prezenta echimoze şi excoriații la nivelul feţei, coapsei stângi şi umărului stâng, leziuni ce necesită pentru vindecare două-trei zile de îngrijiri medicale şi care ar putea pleda pentru săvârşirea unei infracţiuni de viol în condiţiile stabilite prin anchetă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Macoviciuc, care a fost condamnat în trecut de nu mai puţin de nouă ori pentru furturi, unele cu violenţă, distrugere şi violare de domiciliu, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri a fost arestat preventiv.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Ianuarie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.