Monitorul de Suceava

Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu, despre Colectiv: Nici Viena, nici Londra nu ar fi fost pregătite pentru un număr atât de mare de arşi

Mediafax.ro

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat miercuri ca reacţie la intenţia părinţilor victimelor din Colectiv de a da în judecată ISU şi Ministerul Sănătăţii că niciun oraş din Europa nu ar fi fost pregătit pentru un număr de peste o sută de arşi grav, scrie Mediafax.''Ştiu despre această intenţie a lor. Am discutat atât cu o bună parte din victime, cât şi cu parte din părinţii celor decedaţi în Colectiv, respectiv rudele. Am avut şi ieri o întâlnire la Ministerul Sănătăţii, în care i-am invitat şi am discutat despre ce am putut să facem până acum şi ce am mai putea face pentru victime, respectiv problemele cu care se confruntă victimele sau aparţinătorii lor'', a afirmat Vlad Voiculescu.El nu a vrut să se pronunţe dacă victimele şi părinţii sunt în măsură să ceară despăgubiri pentru ceea ce s-a întâmplat la Colectiv.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Octombrie 2016.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.