Monitorul de Suceava

Ministrul Sănătăţii: Evaluăm Institutul Cantacuzino şi pregătim strategia de funcţionare

Mediafax.ro

Institutul Cantacuzino va fi evaluat începând de săptămâna viitoare, după care va fi pregătită strategia de funcţionare a acestuia, a anunţat vineri ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, la Forumul Asociaţiilor de Pacienţi, informează Mediafax.Bănicioiu a spus că raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), privind vaccinul contaminat de la Institutul Cantacuzino, a fost trimis de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT)Parchetului instanţei supreme şi Curţii Constituţionale."Raportul este în acord cu viziunea pe care şi eu o am pe acest subiect, de săptămâna viitoare facem evaluarea şi punem la cale strategia de funcţionare a Institutului Cantacuzino, astfel încât din toamnă să începem producţia de vaccin gripal fără probleme ", a precizat ministrul Sănătăţii.Întrebat dacă fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu este de vină pentru ceea ce s-a întâmplat la Cantacuzino, Bănicioiu a spus că raportul OMS este foarte clar."Cred că raportul prezentat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este foarte clar, nu confirmă supoziţia privind sabotajul şi nici alte probleme enunţate public, ci mai degrabă denotă tratare superficială. Cred că lucrurile au fost privite politic, de asumare a unei fapte pe care s-o pună neapărat în practică într-un termen cât mai scurt, cu obiective cât mai neclare. Nici măcar echipa care a manageriat acest fapt de la MS nu a avut clar ceea ce trebuie să se întâmple acolo", a declarat Bănicioiu.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 28 Martie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.